„Sîntem români, vrem să rămînem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre". (Mihai Eminescu)
Mihai Eminescu a fost cel mai important dintre promotorii proiectului etno-politico-statal „Dacia Mare” elaborat la începutul secolului al XIX-lea de către nobilii iubitori de patrie.
Se considera că redescoperirea şi asumarea identităţii, dar şi recuperarea unor părţi din vatra originară de vieţuire, acaparate de imperiile vecine, constituie o datorie naţională şi o problemă de conştiinţă.
Marele
poet a înţeles că refacerea unităţii spaţiului străvechii Dacii era pentru
români o problemă de renaştere naţională, iar nu o simplă „afacere", aşa
cum încercau să o exploateze marile imperii vecine în folos propriu.
Începând
din secolul al XVIII-lea, când trei mari imperii (otoman, ţarist şi habsburgic)
înconjuraseră, practic, vatra de vieţuire a neamului românesc şi se confruntau
pentru acest spaţiu chiar în interiorul său, în marile cancelarii s-au făcut
proiecte, unele oculte, care vizau reconstituirea Daciei, ca stat-tampon între
acestea. Boierii români patrioţi visau la unirea Principatelor în „Dacia"
sau „Valahia Mare", iar imperiile vecine negociau să obţină foloase din
unirea Ardealului cu Principatele Dunărene, formând „regatul Dacia".
Atât
Viena, cât şi Petersburgul, au avut în vedere, în anumite contexte, formarea
unui stat-tampon, cu numele Dacia, însă fiecare voia să-l ia sub tutelă
proprie: ,,Dacia austriacă" urma să încorporeze Ardealul unit cu
Principatele, iar ,,Dacia rusească" urma să încorporeze Ţara Românească
(Valahia), Moldova şi Dobrogea, fiecare voind o Dacie a lui, darnu una
românească. Numele „Dacia" a constituit premisa pe fundamentul căreia,
începând de la revoluţia paşoptistă, a fost gândită refacerea statalităţii
româneşti în vatra ancestrală a neamului.
Este
important de menţionat că Eminescu a cunoscut aceste proiecte, unii dintre
autorii lor, îndeosebi învăţaţii ardeleni, fiindu-i mentori îndeosebi în
perioada studiilor sale la Viena.
