Elemente de terapie spiritual religioasă

                            ”Vindecă-mă, Doamne,

că s-au tulburat oasele mele;

                                                        Și sufletul meu s-a tulburat foarte”

Armonia societății moderne este destrămată de o criză de credibilitate și integritate care se manifestă pe toate planurile. Insituțiile istorice care consituie fundamentele integrității și siguranței în societate sunt sub un asalt politic. Altele sunt ridiculizate de scandalurile cotidiene, căzând în dizgrație, inclusiv sistemul juridic care a devenit un circ politic. Între aceste instituții nu se află doar liderii mondiali și guvernele, ci și sistemele de învățământ, ideologiile politice dominante, mass-media, autoritățile de la toate nivelurile, împreună cu marile corporații internaționale.  

Preot dr. Radu Ilas

Elucidarea, identificarea, precum și validarea credibilității și autenticității problemelor fundametale sunt necesare având în vedere consternarea societății umane actuale cauzată de lipsa de claritate și profundă înțelegere a acestora. Și acum ca și întotdeuna, principala slăbiciune a minții umane este incapabilitatea de a recunoaște adevărul de minciună. Acest defect, cel mai important dintre toate defectele moștenite, este cauza întregii suferințe și nenorociri umane.

Consemnãri privind contribuţia lui Iancu Flondor la consevarea spiritualităţii româneşti în Bucovina

Emanciparea politicã a românilor bucovineni a devenit în ultimele douã decenii ale secolului al XIX-lea o necesitate stringentã, înţeleasã din fericire la timp de tânãra generaţie a intelectualilor și politicienilor autohtoni. Reprezentanţii acesteia, proveniţi mai ales din mediul rural, s-au dovedit a fi foarte activi și eficienţi în crearea unei mișcãri naţionale puternice a românilor din Bucovina.

Tineri politicieni sunt excepţii ce dovedesc cã, noua clasã politicã româneascã începea sã manifeste voinţa politicã necesarã ameliorãrii situaţiei ţãrãnimii, dar și a învãţãtorilor și preoţilor de la sate.

De departe, sprijinul cel mai consistent, l-a oferit ţãrãnimii române, Iancu cavaler de Flondor, a cãrui generozitate și pragmatism, au reprezentat constante ale personalitãţii sale.

Iancu Flondor s-a născut la data de 3 august 1865 în oraşul Storojineţ (pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, astăzi în Ucraina) în familia boierului Gheorghe cavaler de Flondor (1828-1892). Iancu era al doilea nãscut, având doi fraţi: Tudor (22.07.1862 - 23.06.1908) și Nicu (15.06.1872 - 1940 ?).

Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe cavaler de Flondor, era fiul lui Nicolai cavaler de Flondor, născut în Milie (1795-1864) şi căsătorit în Storojineţ cu Ecaterina von Cârste, fiică a lui Teodor cavaler de Cârste şi a Smarandei. Mama sa, Isabella von Dobrowolski-Buchenthal, provenea din Rogojeşti. Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boiereşti, care a deţinut dregătorii şi a avut moşii în Ţara de Sus a Moldovei (Bucovina).

În calitate de stãpâni ai unor moșii, nobilii bucovineni erau obligaţi sã ia initiative construirii, în satele pe care le deţineau, a unor lãcașe de cult, în cazul în care nu existau deja biserici, sã le întreţinã și sã le repare pe cele existente, precum și sã înzestreze cu sesie preotul satului.

De numele Flondorilor este legatã ctitorirea unor biserici în Hliniţa (Adormirea Maicii Domnului, 1786) și Storojineţ (Sfântul Gheorghe, 1888).

A fost căsătorit cu Elena de Zotta (la 11 februarie 1899) şi a avut trei copii, Şerban (n.1900), Neagoe (n.1901) şi Mircea (n.1903).

O genealogie a familiei Flondor a fost elaborată de Sever Zotta, director al Arhivelor Statului din Iaşi şi publicată în anul 1933, În Arhivele Statului, Bucureşti, fond Iancu Flondor se găsesc diploma de absolvire a Universităţii din Cernăuţi şi cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul “Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918″, brevetul Coroana României cu “Marea cruce”, acordat de regele Ferdinand I (1918).

Ion Nistor - ”istoricului tuturor românilor”

"profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor”

Ion I. Nistor se naşte la 4/16 August 1876, în satul Bivolărie comuna Vicovul de Sus, judeţul  Rădăuţi,(Suceava) dintr-o familie ţărănească cu zece fete şi doi băieţi. Mamă-sa Maria, demnă slujitoare pe vatra sfântă a casei, îi va fi împărtăşit odată cu grija părintească, poveştile şi legendele despre codru, codreni şi voievozii lor,femeia cu bătrânii neamului înviau pentru copii,cuminţia trecutului cum o numea Eminescu, Mama,Icoana Românului.

 De la tatăl Ilie, capul familiei, va moşteni echilibrul şi măsura în lucruri aşa de proprie ţăranului oficiind viaţa ca pe un ritual sacru cât de la mama dulceaţa de miere ademenitoare a poeziei. Şi de la amândoi simplitatea, superbă prin Primitivitatea sa, comună cu a urieşilor din mituri, pură în curăţenia ei cum grăieşte, pe limba cosminului, portul lor alb-negru, înflorit pe margini cu otava fragedă a cetinilor.

 Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți. Între anii 1889-1897, urmează cursurile Liceului "Eudoxiu Hurmuzachi", atunci liceu german, dobândind un mare interes și dragoste pentru trecutul românilor bucovineni. Copilul şi adolescentul se va fi trezit deodată lângă mărturiile strălucite ale istoriei noastre, mănăstirea Putna, aşezămintele de la Suceviţa, Rădăuţi şi cetatea Sucevei, scaunul de domnie al lui Ştefan cel Mare. 

Aron Pumnul, părintele spiritual al unui geniu

        Aron Pumnul, profesor, filolog şi istoric literar, s-a născut în 27 noiembrie 1818, în comuna Cuciulata, într-o familie de ţărani iobagi. A urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj, unde are ca profesori, printre alţii, pe G. Bariţiu şi S. Bărnuţiu, cei care l-au îndemnat spre studiul filosofiei. După alţi doi ani la liceul piarist din Cluj (1841-1843), urmează teologia şi filosofia, cu o bursă oferită de Episcopia din Blaj, la Viena, la Institutul „Sf. Varvara”.

        

Aron Pumnul

    În anii de studenţie, Aron Pumnul se orientează hotărâtor spre filosofia naţionalistă a „luminilor”, filosofia care, pentru toţi intelectualii transilvăneni, a devenit temeiul unui program de „luminare” a românilor din Transilvania. Idealurile sale iluministe şi patriotice le materializează ca student la Viena şi în programul societăţii studenţeşti „Românimea cea tânără”, pe care el o
crează în cadrul institutului. Debutează ca publicist în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” cu un studiu despre ortografia limbii române

La întoarcerea de la Viena în 1846 își reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj ca profesor de filosofie la liceul de aici. Începe colaborarea, în 1847, la revista lui T. Cipariu, „Organul luminărei”, apoi la „Învăţătoriul poporului”, cu articole de filosofie şi de morală religioasă. În 1848 publică studiul „Viaţa naţiunei române, dulceaţa limbei şi a sintemântelor”

         În februarie 1849 a fost numit profesor la prima catedră de limba şi literatura română înfiinţată în Austria la liceul german din Cernăuţi („Enciclopedia română” îl numeşte „Institutul de studii filosofice”). Lecţia inaugurală a susţinut-o a susinut-o la 28 februarie 1849 în prezenţa unui numeros şi entuziast public de români bucovineni. Mărturiile contemporanilor şi ale elevilor săi probează „foarte extinse şi temeinice cunoştinţe filosofice, teologice, istorice şi filologice…, o deosebită inteligenţă şi un rar tact pedagogic”.

Contribuţii ale lui Mihai Eminescu la făurirerea idealului românilor

„Sîntem români, vrem să rămînem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre". (Mihai Eminescu)

       

         Mihai Eminescu a fost cel mai important dintre promotorii proiectului etno-politico-statal „Dacia Mare” elaborat la începutul secolului al XIX-lea de către nobilii iubitori de patrie.

         Se considera că redescoperirea şi asumarea identităţii, dar şi recuperarea unor părţi din vatra originară de vieţuire, acaparate de imperiile vecine, constituie o datorie naţională şi o problemă de conştiinţă.

Marele poet a înţeles că refacerea unităţii spaţiului străvechii Dacii era pentru români o problemă de renaştere naţională, iar nu o simplă „afacere", aşa cum încercau să o exploateze marile imperii vecine în folos propriu.

Începând din secolul al XVIII-lea, când trei mari imperii (otoman, ţarist şi habsburgic) înconjuraseră, practic, vatra de vieţuire a neamului românesc şi se confruntau pentru acest spaţiu chiar în interiorul său, în marile cancelarii s-au făcut proiecte, unele oculte, care vizau reconstituirea Daciei, ca stat-tampon între acestea. Boierii români patrioţi visau la unirea Principatelor în „Dacia" sau „Valahia Mare", iar imperiile vecine negociau să obţină foloase din unirea Ardealului cu Principatele Dunărene, formând „regatul Dacia".

Atât Viena, cât şi Petersburgul, au avut în vedere, în anumite contexte, formarea unui stat-tampon, cu numele Dacia, însă fiecare voia să-l ia sub tutelă proprie: ,,Dacia austriacă" urma să încorporeze Ardealul unit cu Principatele, iar ,,Dacia rusească" urma să încorporeze Ţara Românească (Valahia), Moldova şi Dobrogea, fiecare voind o Dacie a lui, darnu una românească. Numele „Dacia" a constituit premisa pe fundamentul căreia, începând de la revoluţia paşoptistă, a fost gândită refacerea statalităţii româneşti în vatra ancestrală a neamului.

Este important de menţionat că Eminescu a cunoscut aceste proiecte, unii dintre autorii lor, îndeosebi învăţaţii ardeleni, fiindu-i mentori îndeosebi în perioada studiilor sale la Viena.

Emisiune TVR despre Biserica din cadrul Spitalului Obregia din Bucuresti

Conferința preoților din spitalele bucureștene