Imaginea actuală a Sfântului
Daniil Sihastrul în cultura românască nu este de departe aceea care i s-ar cuveni datorită importanţei istorice şi a problematicii spirituale aferente personalităţii sale. Fără să exagerăm se impune o reconsiderare a operei sale în contextul epocii, care va pune în lumină poziţia Sfântului Daniil Sihastrul în decursul domniei lui Ştefan cel Mare şi în cadrul spiritual al vremii de atunci. Subliniind rolul său în evoluţia domniei lui Ştefan cel Mare, nu poate fi exclusă ideea că fără sfaturile şi sprijinul moral pe care le-a dăruit tânărului Ştefan şi mai târziu domnitorul ţării, acesta ar mai fi rămas cu titlul şi importanţa pe care le păstrează şi astăzi. Cuvântul isihia (de la grecescul hesychia) înseamnă linişte lăuntrică, linişte luminată. Prin isihia, isihasm, prin practica isihastă, care de fapt este un mod de viaţă (o luptă cu tine însuţi, din interior înspre exterior), se ajunge la scopul final de “schimbare a
minţii”, de la simţuri la Duh. Isihastul (sihastrul) este omul interior, în întregime înoit, îmbălsămat cu
toate miresmele slăvite ale sărbătorii netrecătoare: dragostea, şi ospitalitatea,
răbdarea şi ascultarea, mila şi iuţimea, asprimea cu bine, blândeţea cu fratele mai slab,
dragostea faţă de Dumnezeu şi spiritul de jertfă pentru El.Omul evlaviei dislocă timpurile, biruie cursul vremurilor, pentru că iese din vârtejul lor năucitor printr-o luptă şi mai grea decât lupta împotriva altora,
şi anume lupta lăuntrică de-a birui haosul şi neînduplecarea din tine însuţi. Omul în ascultare (monahul şi isihastul) devine pildă pentru miel şi copil,
pentru şarpe şi pentru leu. În graiul din toate zilele, “omul sfinţeşte locul”, omul ctitoreşte un lăcaş de
rugă, schit unde se întâmplă comuniunea pământului cu cerul. Pământul sălbatec, păscut de turme în devălmăşie, devine istorie, devine casă
sau schit odată cu apariţia isihastului. Stabileşte “legământ cu pietrele şi cu
fiara câmpului, care va trăi cu tine în pace” după cuvântul lui Iov. “Astfel, totdeauna când gândesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine Bucovina mea”
