Cu durere trebuie să recunoaştem că, în epoca în care trăim,
religia şi religiozitatea omului sunt în declin.Nu este cazul să cercetăm cauzele acestui declin, dar
consecinţele lui suntmult mai grave decât ne închipuim. Omul de astăzi îşi
închipuie că fundamentele lui existenţiale sunt de ordin economic, îşi imaginează că
prin împlinirea nevoilor materiale şi-a creat o bază de viaţă şi un cerc de existenţă
care îl scuteşte de orice alte preocupări, îşi ridică ochii spre cer şi aşteaptă de
acolo mărinimia Atotputernicului. Este, pentru omul de astăzi, în cel mai
fericit caz, un imperativ pe care îl satisface aşteptând binefacerile Proniei Cereşti. El
exclude că în binefacerile acestei Pronii rolul său ca om şi creatură a lui Dumnezeu
sunt decisive în realizarea acestei condiţii fericite aici pe pamânt. Credinţa, nădejdea
şi dragostea i se par omului contemporan un bun pe care îl primeşte în dar de la
Dumnezeu şi că atât este suficient pentru a-şi împlini rolul în lume şi a-şi
asigura fericirea şi echilibrul cotidian. El uită că la Dumnezeu ajung doar Sfinţii şi că omului îi
este dat să semântuiască numai dacă, întradevăr, mântuirea se situează în
centrul existenţei lui. De aceea, apropierea de Dumnezeu şi dobândirea mijloacelor
care îl ajută pe om să se mântuiască presupun, în primul rând, învăţătura
căilor de apropiere de Dumnezeu şi a strădaniei neobosite în virtutea acestei
apropieri.
