CARACTERUL – OGLINDĂ A SUFLETULUI OMENESC

Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui nicicând.

Mihai Eminescu 

Constituind o concentrare firească a numeroase calităţi ale sufletului omenesc, caracterul nostru se impune prin originalitatea sa şi prin temperamentul care ne deosebesc de cei din preajmă. Cu alte cuvinte, caracterul fiecărui om se imprimă mai evident prin facultatea sufletească care iese mai mult în profilare și este mai puternică, și care le lasă pe toate celelalte în urmă. Şi ca urmare, deosebim caractere voluntare, intelectuale, intuitive, imaginative, judicioase, înțelepte, credincioase, pline de speranță, iubitoare, nesociabile, etc., cu întreaga școală a sentimentelor rele sau bune, după cum unul sau altul din ele se pune mai mult în evidență firii omului.

Referindu-se la organizarea facultăților noastre sufletești în caractere, ştiinţa care se ocupă de studierea fenomenului vorbeşte de o aşa-zisă instituire constituțională a caracterului. Adică, tipurile curate de caracter la care se manifestă mai puternic o singură facultate sufletească, le numim caractere curate, expresive. Iar după tipul mai expresiv al diferitelor sentimente, imprimat constituției sufletești a individului, deosebim caractere aride, unde îi găsim pe cei orgolioși, spre deosebire de cei modești, buni, pe cei răi din punct de vedere sociabil, pe simulanți și cinici, pe cei emotivi sau indiferenți.

Temperamentul, constituind după opinia noastră numai în parte o componentă sufletească, contribuie fragmentar și la formarea caracterului. Atitudinile sufletești precum sunt: econom, compătimitor, conștiincios, întreprinzător, conciliant, amabil, lăudăros, ipocrit, închis, avar, intrigant, alcătuiesc tot atâtea forme de caracter, după cum fiecare în parte se reliefează mai mult în ansamblul conștiinței sufletești, deci a compunerii caracterului. Aceste caractere sunt mai rare. Iar din exemplele pe care ni le oferă viaţa cotidiană, putem afirma, fără teama că vom exagera, că de cele mai multe ori avem de a face cu tipurile de caracter mixt, la care facultățile sufletești fac diferite treceri și grade de amestecuri.

Printre calităţile cele mai importante şi semnificative ale unui caracter este considerat, după opinia părintelui Nicolae Delarohia (Nicolae Steinhardt), curajul . Într-o predică a sa intitulată chiar astfel - : Curajul, el aduce argumente determinante culese din Biblie şi alte cărţi sfinte care demonstrează că această calitate a omului îl apropie de Dumnezeu, în timp ce frica, laşitatea, spaima sunt unelte ale Satanei pentru a-l îndepărta de Puterea Divină.

Din cele afirmate mai sus putem trage concluzia că în esenţa sa caracterul omului ţine de spirit, de nivelul intelectual şi emotiv, în timp ce constituția lui este pur trupească, fiziologică. Prin urmare, caracterul poate fi perfecţionat, îmbunătăţit prin aplicarea unor momente educaţionale şi folosirea unor exemple ilustrative, dar îndeosebi prin experiențele vieții, prin suferință și pocăință. Astfel, ajungem la concluzia că omului i se dau o serie de încercări în viață pentru a avea mai multe ocazii de a-și făuri acea constituție a facultăților sufletești care să strălucească în cele din urmă și să ajungă la înălțimi de puritate și frumusețe, ca sfinții. Deci, în consecinţă putem afirma că perfecționarea, desăvârșirea caracterului este însăși evoluția noastră sufletească, lucru ce constituie principala activitate sufletească.

Factorii care alcătuiesc caracterul sunt multipli şi s-a stabilit că cel mai puternic este factorul individual sufletesc care există de la naştere. A doua structură o constituie factorul moștenit de la mamă și de la tată, iar al treilea element este partea de contribuție a temperamentului. În final vorbim de cea mai complicată parte constituită din toți factorii exteriori, cum ar fi educația sufletească, mediul înconjurător, numeroasele experiențe și învățături scoase din evenimentele trăite, și în special - din suferințe. Prin urmare, putem afirma că toate momentele care contribuie la educația tuturor facultăților sufletești contribuie deopotrivă și la formarea caracterului. Astfel că marele Goethe are perfectă dreptate când susţine că Talentul se formează în liniștea vieții casnice, caracterul în vârtejul vieții publice .

Specialiştii în problemele despre care vorbim au demonstrat că tăria de caracter este temelia familiei, a prietenilor, a organizației sociale, și deci a statului iar legile și instituțiile unei țări nu sunt decât oglinda caracterului cetățenilor săi. Omul poate să nu aibă decât o educație moderată, talentul mediocru, să fie sărac, dar cu toate acestea, prin tăria sa de caracter, va avea o influență mare la locul său de muncă, fie în învățământ, în comerț, spitale, adunări, etc. Deseori se întâmplă că suntem încântaţi de inteligența unui om dar, ca să se bucure de încrederea noastră deplină, această particularitate a sa trebuie să fie împletită cu caracter. În situațiile cele mai înalte, ca și în cele mai umile, încrederea se acordă numai caracterelor tari. Or, se ştie că inteligența fără caracter și vrednicia fără bunătate nu au efect.

În concluzie vrem să accentuăm asupra câtorva momente esenţiale, după opinia noastră, constatând că un caracter frumos este o încoronare a vieţii omului, este bunul cel mai preţios. Un caracter exemplar este , în consecinţă, mai presus de orice bogăţie.

Cum spuneam ceva mai sus, în realitate putem distinge câteva feluri de caractere printre care avem tipul de caracter închis, ezitant, nestatornic, meschin... Acestor forme de caracter li se opun cele ale unui suflet hotărât în acţiunile sale, autoritar, mărinimos, altruist. Şi al treilea tip de caracter este cel egoist, cărpănos, apatic… Acestea sunt, în linii mari, principalele tipuri de caractere cu care ne întâlnim zilnic şi care influenţează asupra mediului, a situaţiilor în care nimerim adesea cu sau fără voia noastră. Şi aici trebuie să demonstrăm şi noi că avem un caracter bine conturat, constructiv de care să ţină cont cei din preajmă.

Viaţa ne pune la diverse încercări aproape zilnic şi modul în care rezistăm vorbeşte, în primul rând, despre caracterul nostru. Astfel că avem toate posibilităţile să ni-l perfecţionăm, să ni-l modelăm pentru a ne înscrie în lumea civilizată a acestui început de mileniu. Or, cum spune cunoscutul scriitor şi personalitate proeminentă a vieţii culturale, Alfred de Vigny, Destinul conduce jumătate din viaţa unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul. Adică, aceste tipuri de caractere sunt determinante pentru existenţa noastră ca personalitate a vieţii publice. Iar inteligenţa omului, cum afirma cineva, nu are nici o valoare fără această calitate a lui, numită c a r a c t e r. 

Pr. Dr. Radu ILAȘ